Prezentare Desi eram jurnalista licentiata in Drept, dupa ce am primit stampila «dusman al poporului» pentru ca am criticat o stralucita actrita nationala (pe numele mic, Lica), am reluat cartile din scoala primara, am buchisit aritmetica si geometria si m-am strecurat printre pustii care faceau pregatire de Arhitectura. Am intrat.
Tocmai cand am inceput sa sui – capra printre oite – pe cararile lui Le Corbusier, cineva m-a tras de maneca si m-a scos din rand. De fapt, nu era cineva, ci ceva. O piesa! O scrisesem la sfarsit de sesiune. Se numea Nu sunt Turnul Eiffel.
Piesa asta, as putea sa spun, a fost misterul vietii mele, pentru ca, nici acum, nu pot sa-mi explic de ce, dintr-un foc, a fost tradusa in 14 limbi si a fost jucata in 16 tari de ce Germania de Vest a facut dupa ea un lung metraj, iar Germania de Est a facut - in replica - alt film, alta versiune de ce Andrei Serban – in persoana – a dus-o la New York si a pus-o-n scena la teatrul lui preferat de ce Societatea Autorilor Dramatici din Franta m-a chemat sa fac parte din randurile ei.
Sincer vorbind, ceva noroc am avut si cu Interviu (regizat de Catalina Buzoianu) Desi Cabinetul 2 a cerut imperios «sa fie scoasa din toate teatrele», Academia Romana i-a acordat premiul I.L. Caragiale.
Norocul nu mi-a intors spatele nici la Cerul instelat deasupra noastra care a primit Marele Premiu al Galei Dramaturgiei Romanesti.
….Partea de ghinion este ca, recitind cele de mai sus, imi spun : Doamne, uita-te la regatenii astia cat sunt de lauda rosi!
