Intrebarile pe care Ioana Revnic le adreseaza interlocutorilor sai – printre care eu insumi ma numar – spun multe despre felul de abordare al autoarei.
Isi construieste cu grija scenariile apropierii. Se documenteaza indelung, alege momentul potrivit – trebuind, uneori, sa desfasoare un impresionant asediu, cvasicotidian, ca un agent de teren care se inarmeaza cu rabdare si cu stiinta prealabila a psihologiei „tintelor“ sale. Imblanzeste asprimea sau reticenta de prima instanta a conlocutorilor ataca temele centrale ale creatiei lor, le starneste pofta de vorba prin ingenioase schimbari de registru. Ii face sa-si dezvaluie fragmente din interioritatea vulnerabila, dosita in spatele „efigiei“ cu care s-au impus in constiinta publicului: Alex Stefanescu, Eugen Simion, Nicolae Manolescu, Ioana Parvulescu, Mircea Horia Simionescu, Augustin Buzura, George Balaita, Nicolae Breban, Petru Popescu, Ilie Constantin, Emil Brumaru, Adrian Popescu, Ana Blandiana, Emil Hurezeanu, Mihai Cimpoi, Mirela Stanciulescu.
