„…Nu stiti cat m-a bucurat scrisoarea dvs. E destul de rar ca un scriitor sa semene cu ceea ce crezi despre el citindu-i cartea. Dvs. semanati. Deoarece, si e singurul punct asupra caruia nu sunt de acord cu dvs., nu sunteti o ziarista (oricat de talentata ar fi aceasta), ci un adevarat scriitor. N-ati vazut cum v-a iesit cartea? Ca un roman. Tehnicile foarte moderne (daca va face placere, le numim si postmoderne, tot a devenit conceptul un fel de sac atotcuprinzator): notele in text, interventia auctoriala, dezvaluirea progresiva a personajelor (in etape si cu suspans), totul apartine epicului de cea mai buna speta. Doar ca armele fictionale sunt de data aceasta puse in slujba adevarului istoric si a adevarului pur si simplu. (…) Dvs. il inchipuiti si dibuiti pe «Acarul (dvs.) Paun» exact ca pe un personaj de roman, fara a sacrifica nici ceea ce s-a petrecut cu adevarat, dimpotriva, recladiti aceasta teribila realitate pe scheletul arhivelor, interogandu-i sensurile si reconstituind-o in cotidianul fricii, delatiunii, demisiilor. Adica, spre deosebire de ceilalti scriitori, nu va e frica sa va apropiati de bogatia epica a groaznicelor evenimente din a doua jumatate a veacului, nici sa constatati mutatiile psihologice si sociale produse de presiunea totalitara. Iata de ce demersul dvs. mi se pare exemplar. (…)“
Monica Lovinescu (din scrisoarea adresata autoarei, 10 martie 1996)
