„Compozitia lui Bartos nu este o constructie cerebrala, ci o metafora a realului, un concentrat cosmic, o apologie adusa ordinii si armoniei si o forma de triumf asupra haosului si a entropiei. Iar de aici, de la identificarea statutului metafizic al compozitiei, si pina la lectura istoriei si a istoriei artei, a sistemelor de gindire, a tipologiilor formale si stilistice, a victoriilor si a esecurilor efective sau simbolice nu este decit un pas, pe care Jeno Bartos il si face fara ezitare. Bartos analizeaza calm si persuasiv mutatiile, schimbarile de mentalitati, de sensibilitate, de filozofie si de morala a actului de creatie, analizeaza iesirea artei in strada si intruziunea realului precar in spatiul securizat al artei inalte, panica in fata prostului-gust si hirjoana adulterina cu kitschul, pornind de la problema discreta si insesizabila a compozitiei. De fapt, a Compozitiei. A compozitiei in pictura, a compozitiei in arta, a compozitiei in viata si a compozitiei in lume.” (Pavel Susara)
