Filosof pentru a denunta puterile statului, aristocrat pentru a stigmatiza limitarile libertatilor sale de privilegiat, Sade a trait prin trup si a glorificat prin opera sfasierile epocii. Inaugureaza in literatura o era a ne-increderii in orice putere sau discurs. Iar recunoasterea radicalitatii acestei tentative despre care este greu sa afirmi cata constiinta de sine are inseamna sa redai literaturii un scriitor prea putin comun si sa restitui un moment critic al istoriei noastre culturale. Fara banalizare sau provocare, Sade isi are locul in Biblioteca Pleiadei. […] Sade a practicat aproape toate genurile literare pe care epoca i le pune la dispozitie, de la formele in versuri: poem, piesa de teatru versificata, la formele in proza: dialogul filosofic, povestirea, nuvela, romanul. Acest ultim gen care se impune in timpul secolului al XVIII-lea ii ofera cel mai suplu cadru, fie ca este vorba despre o naratiune cu povestiri incastrate, ca Cele o suta douazeci de zile ale Sodomei, despre un roman epistolar, ca Justine sau Histoire de Juliette. Dar, oricare ar fi forma adoptata, pentru romancier esentialul pare sa fie mentinerea unui decalaj intre nivelurile de discurs sau moduri de expresie. Maniile Celor o suta douazeci de zile sunt descrise potrivit regulilor retoricii clasice: povestitoarele urca la tribuna pentru a istorisi, urmand normele elocintei, cele mai rele rataciri morale MICHEL DELON
