De docta ignorantia, compusa in 1440 si centrata pe argumente strict teologice si matematice, se disociaza net de lucrarile clasice ale gindirii medievale. Modernitatea ei consta in a face mesajul religios mai accesibil omului si in celebrarea demnitatii umane, argumente care fac din autorul lor un precursor al Umanismului. Cartea intii a lucrarii are ca tema pe Dumnezeu ca maxim absolut, urmatoarele doua tratind despre univers si despre Christos ca sinteza a celor doua. Pentru Cusanus, Dumnezeu e mai presus de orice de aceea, orice incercare de a-l gindi pe Dumnezeu sfirseste prin a face apel la formula socratica „a sti ca nu sti”, dovada de suprema intelepciune omeneasca, singura care, in incercarea de a-l intelege pe Dumnezeu, poate transforma ignoranta intr-una docta.
Nicolaus Cusanus (1401-1464) face trecerea de la filosofia medievala spre umanismul Renasterii. Cardinal al Romei in vremea mirificului Quattrocento, Cusanus patrunde in ierarhia catolica militind pentru reconcilierea crestinatatii in unitatea credintei, duce o viata itineranta si incearca sa depaseasca faliile lumii sale. Asuma o misiune diplomatica la Constantinopol, sperind intr-un conciliu care sa duca la reunificarea crestinatatii latine cu cea greaca. Pentru aceasta pregatise anterior, prin De concordantia catholica, cadrul teoretic al comunitatii crestine si al convietuirii ei cu celelalte religii. Strabate apoi lumea minat de febra descoperirii manuscriselor antice, contribuind la reinnodarea traditiei literare antice cu literatura crestina. Cu aceste manuscrise intemeiaza la azilul din Kues o biblioteca imensa, deschisa si astazi. In De docta ignorantia se dedica cercetarii misterului credintei si naturii sale, definita de coincidentia oppositorum. Ajunge astfel la o cunoastere in care logica divinitatii se dezvaluie paradoxal mintii umane. Acest tip de cunoastere il numeste „docta ignoranta”.
